Constituirea Romaniei Moderne

 

 

Activitatea revolutionara in perioada premergatoare anului 1848

 

In conditiile in care in Europa are loc o intensa activitate, iar pe plan intern domniile neregulamentare provocau puternice framantari, si la noi activitatea revolutionara se intensifica. In acest sens remarcam:

-  activitatea Partidei Nationale care va alcatui in 1838 un „Act de unire si independenta” prin care se cereau:  -               contestarea legalitatii regulamentelor organice;

                                             -  rascumpararea vasalitatii fata de Poarta;

                                             -  vot universal;

                                             -  unirea celor doua principate;

-  in 1840 se infiinteaza o societate secreta in frunte cu Dimitrie Filipescu, la care participa si Nicolae Balcescu;

-  in 1843 unii din membrii acestei societati vor forma Fratia, o alta societate care va pregati Revolutia de la 1848.

Toate acestea arata dezvoltarea constiintei nationale si intensificarea tendintelor de modernizare a tarii.

 

 

Contextul international

 

In ianuarie 1848 izbucneste o revolutie la Palermo, in februarie la Paris, in martie la Viena, apoi in Germaina etc.

Aceste revolutii urmareau obiective politice ca instaurarea unor regimuri democratice, obiective sociale (modernizarea relatiilor sociale), obiective nationale (eliberarea si unitatea nationala).

 

 

Cauzele revolutiei romane si obiectivele sale

 

Revolutia europeana a fost asa cum a spus Balcescu „ocazia si nu cauza Revolutiei romane”, cauzele aflandu-se in conditiile specifice romanilor.

In functie de aceste conditii existau obiective sociale (drepturi si libertati sociale) intrucat toate categoriile sociale erau nemultumite, astfel:

-  boierii doreau sa scape de domniile autoritare;

-  burghezia dorea reforme care sa asigure dezvoltarea economiei capitaliste;

-  clasa mijlocie dorea reducerea contributiilor financiare;

-  taranii doreau inlaturarea clacii in Moldova si Tara Romaneasca si iobagiei in Transilvania.

Pe plan politic se urmarea introducerea de drepturi, principii si legi care sa asigure o guvernare democratica.

Pe plan national, in Moldova si Tara Romaneasca, se cerea inlaturarea protectoratului rusesc si recastigarea autonomiei fata de otomani.

In Transilvania, Bucovina si Banat se considera ca unirea tuturor romanilor din Imperiul Habsburgic asigura drepturi natiunii romane fata de intentiile maghiare de a anexa Transilvania.

In Bucovina se urmarea inlaturarea politicii de germanizare introdusa de Viena. In acelasi timp, in gandirea revolutionarilor se contureaza tot mai clar ideea unirii tuturor romanilor intr-un singur stat daco-roman. In acest sens se remarca aprecierea lui Mihail Kogalniceanu: „unirea Moldovei cu Tara Romaneasca reprezinta cheia boltii fara de care s-ar prabusi intreg edificiul national”.

 

 

Desfasurarea revolutiei

 

Moldova:

In Moldova, la 27 martie 1848 are loc o intrunire la hotelul Petersburg din Iasi. Oratori ca Rosetti si Vasile Alecsandri rostesc cuvantari impotriva domnului Mihail Sturdza.

Vasile Alecsandri redacteaza „Petitie – Proclamatie” care va avea 35 de punte cu caracter moderat. Ea va fi inaintata domnului, care va aproba aceste punte cu exceptia a doua prevederi:

-  cea care facea referire la alegerea unei Adunari Obstesti din care sa faca parte oamenii domnului;

-  cea care se referea la formarea unei garzi unice.

Somat de aceasta petitie, Mihail Sturdza aresteaza 13 revolutionari, dar la Galati 6 reusesc sa scape si sa se refugieze in Transilvania si Bucovia.

 

Transilvania:

Aici, revolutia capata puternice dimensiuni nationale. In Imperiul Habsburgic existau mai multe popoare cu interese deosebite, fapt care a complicat situatia. Astfel, in Transilvania revolutia maghiara a intrat in conflict cu cea romana, hotararea maghiara de a anexa Transilvania a determinat nemultumiri in cadrul revolutiei romane. Ca urmare, Simion Barnutiu a cerut printr-o proclamatie convocarea unei adunari a romanilor. La 18 aprilie a avut loc prima adunare la Blaj, condusa de Barnutiu, Avram Iancu si Alexandru Papiu Ilarian. Acum s-a decis convocarea unei mari adunari la Blaj pentru ziua de 3 mai. Adunarea a avut loc pe Campia Libertatii. La aceasta adunare au participat Simion Barnutiu, Gheorghe Britiu, Avram Iancu, Andrei Saguna si Alexandru Papiu Ilarian.

La aceasta adunare au participat 40000 de oameni. Au participat si sasii condusi de Stephan Ludwig Roth. Au participat si moldovenii Alecu Ruso si Alexandru Ioan Cuza. Iar din Tara Romaneasca a venit Dimitrie Bratianu. Nicolae Balcescu nu a putut sa ajunga, fiind impiedicat de autoritati.

Adunarea a fost prezidata de episcopii Andrei Saguna (ortodox) si Ioan Lemen (greco-catolic). La propunerea lui Barnutiu s-a aprobat o motiune prin care natiune romana era considerata natiune de sine statatoare si cu drepturi depline in Transilvania. Pentru a nu irita autoritatile austriece s-a depus juramant fata de imparat, dar si fata de natiunea romana si principiile revolutiei franceze: „libertate, egalitate si fraternitate”.

Programul revolutionar, intitulat „Petitiunea Nationala” cuprindea:

-  independenta natiunii romane;

-  drepturi politice;

-  autonomia bisericii romane;

-  desfiintarea iobagiei fara despagubiri;

-  obtinerea de libertati economice si cetatenesti.

O delegatie condusa de Andrei Saguna trebuia sa inainteze o petitie Imparatului. S-a alcatuit un comitet national roman cu sediul la Sibiu. Imparatul nu a aprobat petitia, iar dieta de la Cluj a votat anexarea Transilvaniei.

La inceputul lui aprilie guvernul maghiar incepe sa aplice reformele revolutiei maghiare.

Nobilii maghiari din Transilvania refuza aplicarea reformei privind desfiintarea iobagiei, fapt care a produs tulburari.

In aceste conditii se convoaca o noua adunare la Blaj (3/13 septembrie), de data aceasta oamenii au venit inarmati. S-au organizat 15 legiuni militare conduse de tribuni si prefecti. In martie 1849 armata maghiara ocupa cea mai mare parte din Transilvania, fara Alba Iulia si Muntii Apuseni, care au devenit un bastion de necucerit.

Incercarile lui Nicolae Balcescu de a impaca pe revolutionari s-au lovit de refuzul lui Kossuth de a recunoaste drepturile romanilor.

De abia in iunie 1849 s-a ajuns la o intelegere datorita lui Balcescu, dar era deja prea tarziu, deoarece la 1 august 1849 maghiarii capituleaza la Siria, langa Arad, in fata armatei austriece, ajutata de cea tarista (rusa).

In Banat, la Lugoj, are loc o adunare in care s-a cerut formarea de detasamente romanesti.

In fruntea revolutiei banatene se afla Ieftimie Murgu. Colaborarea revolutionarilor din cele trei tari s-a manifestat si prin programenele revolutionarilor moldoveni: „Printipiile noastre pentru reformarea patriei”, care a aparut in mai la Brosov si „Dorintele Patidei Nationale din Moldova”, care a aparut a Cernauti. Aceste doua programe au prevazut unirea tarilor romane.

In Bucovina activitatea revolutionara era intretinuta de fratii Hurmuzaki. Tot aici s-a constituit un Comitet revolutionar moldovenesc din moldovenii refugiati in Bucovina si care tineau legatura cu revolutionarii munteni.

 

Tara Romaneasca:

Aici se formeaza un Comitet revolutionar din C. A. Rosetti, I. C. Bratianu si Ion Heliade Radulescu, care cere un program inscris in proclamatia de la Islaz, citit in ziua de 9 iunie 1849, care cuprindea:

-  independenta administrativa si legislativa;

-  egalitatea in fata legii;

-  drepturi si libertati cetatenesti;

-  desfiintarea clacii si improprietarirea cu despagubire;

-  invatamantul egal pentru toti;

-  drepturi pentru evrei si tigani.

S-a format u guvern provizoriu care s-a indreptat spre Bucuresti, unde in iunie 1848 Bibescu a semnat programul revolutionarilor si apoi a abdicat.

Conducerea o avea acum guvernul provizoriu, compus din: Haliade Radulescu, Christian Tell, Stefan Golescu, Gheorghe Magheru, Nicolae Balcescu, Alexandru G. Golescu, C. A. Rosetti si I. C. Bratianu, care indeplineau functia de secretari de stat. Presedinte era mitropolitul Neofit, iar colonelul Odobescu a ramas seful armatei. Guvernul a condus timp de aproape 2 luni.

La 15 iunie s-a depus juramantul pe Proclamatia de la Islaz, care juca rol de Constitutie.

Guvernul provizoriu a aprobat o serie de reforme:

-  este adoptat tricolorul ca steag national cu deviza „Dreptate si fratie”;

-  se desfiinteaza privilegiile si rangurile bisericesti;

-  se constituie o armata sub conducerea lui Gheorghe Magheru si sunt trimise delegatii in Europa, pentru a se recunoaste noul guvern. Astfel, Ghica a fost trimis la Constantinopol, Maiorescu la Frankfurt, G. Golescu asigura legatura cu revolutionarii din Transilvania si Europa Centrala.

Ziare cum sunt: „Punctul roman” lansau apeluri pentru unire. Privind problema agrara s-a constituit o comisie de improprietarire. Cu aceasta ocazie se desprind doua grupari:

-  o grupare radicala in frunte cu Rosetti si Balcescu care doreau o reforma completa si rapida;

-  o grupare moderata in frunte cu Heliade Radulescu, care spunea ca reforma agrara nu este prioritara.

Nu s-a ajuns la nici un rezultat. Principalii boieri conservatori cu sprijinul colonelului Odobescu si a mitropolitului Neofit au organizat 2 comploturi in zilele de 19 de 28 iunie, care insa sunt invinse.

Rusia si Turcia trec la actiune pentru a infrange revolutia. O armata turceasca, condusa de Soliman Pasa inlocuieste guvernul provizoriu cu o locotenenta domneasca (Heliade Radulescu, Christian Tell, Odobescu).

La conducerea Turciei vine Fuant Effent, care propune in vigoare regulamentele organice, iar la 13 februarie au loc ciocnirile pe Spiru intre turci si garnizoana de pompieri, condusa de Pavel Zaganescu.

Magheru a decis ca rezistenta impotriva armatei turcesti nu mai are rost si dizolva tabara militara de la Raureni.

 

 

Caracterul si semnificatia revolutiei

 

Caracterul unitar reiese din obiectivele propuse in documentele programatice care exprima atasamentul revolutionarilor fata de ideologia daco-romaneasca (potrivit careia trebuie sa se constituie o Romanie moderna pe teritoriul vechii Dacii).

Caracterul unitar mai reiese si din participarea comuna la unele actiuni; de exemplu participarea revolutionarilor moldoveni si munteni la revolutia din Transilvania.

Caracterul democratic reiese din obiectivele care vizeaza constituirea unor regimuri democratice care sa duca la modernizarea societatii romanesti.

Privind semnificatia revolutiei spunem ca aceasta a contribuit la ridicarea constiintei nationale si la fixarea unor programe care vor fi aplicate in deceniile urmatoare.

 

 

Unirea principatelor Moldova si Tara Romaneasca

 

Unul din obiectivele revolutiei de la 1848 a fost unirea principatelor. Dupa infrangerea revolutiei, aflati in exil, revolutionarii de la 1848 au dus o intensa propaganda in vederea crearii unui stat national roman.

Astfel, pentru a atrage opinia publica europeana:

-  au fost publicate reviste ca „Romania viitoare” (1850);

-  au fost trimise memorii lui Napoleon al III-lea, imparatul Frantei, reginei Victoria a Angliei, contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, lordului Palmerston, primul ministru al Angliei.

De asemenea, oamenii de cultura francezi Jules Michelet si Edgar Quinet au devenit sustinatori frecventi ai unirii Moldovei cu Tara Romaneasca.

Pe plan intern, dupa infrangerea revolutiei de la 1848 situatia din principate era reglementata de Conventia de la Balta – Liman din 1848, care stirbea autonomia, retragand drepturile principatelor de a alege pe domn, limitand durata domniei la 7 ani. In aceste conditii erau domni Barbu Stirbei in Tara Romaneasca si Grigore Ghica in Moldova; acestia au continuat modernizarea administrativa, a invatamantului si a armatei.

In timpul guvernarii lor are loc Razboiul Crimeii (1853 – 1856). Cu aceasta ocazie tarile romane sufera ocupatia ruseasca (1853 – 1854), apoi austriaca si otomana (1854 – 1857).

La sfarsitul razboiului Crimeii a avut loc Congrasul de la Paris din 1856. Cu aceasta ocazie chestiunea romaneasca a fost transformata intr-o problema internationala. De asemenea, acum marile puteri si-au exprimat pozitia fata de Unire. Si anume: Franta, Rusia, Prusia, Sardinia si, la inceput, Anglia au fost favorabile Unirii; iar Turcia si Austria impotiva.

La Congras s-au hotarat urmatoarele:

-  convocarea adunarilor ad-hoc pentru ca romanii sa-si exprime pozitia fata de Unire;

-  constituirea unei Comisii europene cu sediul la Bucuresti, formata din reprezentantii Marilor Puteri, care urma sa cerceteze starea principatelor si sa propuna bazele urmatoarei organizari;

-  se garanteaza respectarea autonomiei sub suzeranitate otomana;

-  se stabilea libertatea comertului pe Dunare sub supravegherea unei Comisii Europene;

-  judetele Cahul, Ismail si Bolgrad din sudul basarabiei reveneau Moldovei.

Pana la organizarea definitiva a principatelor, sunt numiti „caimacani” (inlocuitori de domni).

In perioada 1856 – 1857 se constituie comitete ale unirii, se tiparesc foi volante si brosuri, se desfasoara o propaganda unionista. Au loc alegeri pentru adunarile ad-hoc.

In Moldova, caimacanul Nicolae Vogoride, cumparat de turci, falsifica alegerile in favoarea antiunionistilor.

Acest lucru provoaca nemultumiri romanilor si se pune capat crizei prin intalnirea dintre Imparatul Napoleon al III-lea si regina Victoria, intalnire ce are loc la Osborne, ajungand la un compromis. Astfel, regina Victoria accepta anularea alegerilor din Moldova cu conditia sa se faca numai o unire partiala.

In 1857 incep lucrarile adunarilor ad-hoc care hotarasc unirea intr-un singur stat, numit Romania, condus de printi straini, crescuti in religia tarii. Aceste hotarari sunt trimise Marilor Puteri, care se intrunesc intr-o Conferinta, la Paris, in 1858, si intocmesc o Conventie.

Aceasta Conventie va avea rol de Constitutie si va cuprinde urmatoarele:

­-  tara se va numi „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”;

-  sa conduca doi domni, doua guverne si doua Adunari Legislative;

-  se stabileste o Comisie Centrala cu sediul la Focsani, care sa pregateasca legile cu caracter comun;

-  se stabileste o inalta Curte de Casatie si Justitie;

-  armata era organizata dupa principii comune cu un comandant ales prin rotatie (din Moldova sau Tara Romaneasca);

-  se mai stabilesc masuri de modernizare a tarii (Ex.: desfiintarea privilegiilor boieresti, egalitatea in fata legii).

Concluzie: Pentru ca in Conventie nu se preciza sa nu fie aleasa aceeasi persoana in Moldova si Tara Romaneasca, romanii au profitat de acest lucru si l-au ales domn pe Alexandru Ioan Cuza in Moldova pe 5 ianuarie si in Tara Romaneasca pe 24 ianuarie 1859, fapt hotarator in vederea Unirii.

 

 

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza

 

Poarta si Austria au considerat dubla alegere ca fiind nefavorabila si cer convocarea unei Conferinte. Aceasta Conferinta este convocata la Constantinopol si in aprilie 1859 Franta, Prusia, Anglia si Rusia recunosc dubla alegere a lui Cuza si abia in 1859 Austria si Turcia recunosc dubla alegere. Unirea reala a celor doua state este recunoscuta in urma unor tratative duse de Costaghe Negri. Astfel, in decembrie 1861, Cuza a putut sa uneasca cele doua Adunari Legislative, care s-au intrunit intr-o singura Adunare la 24 ianuarie 1862.

In viata politica s-au distins doua grupari: cea radicala, in frunte cu C. A. Rosetti, care dorea reforma imediata, si cea conservatoare, care era pentru reforme lente, ca sa-si pastreze pozitia dominanta.

Alexandru Ioan Cuza avea o pozitie moderata si era sprijinit de Mihail Kogalniceanu. Alexandru Ioan Cuza ia mai intai masuri pentru:

-  unificarea administratiei, a armatei si a vamii;

-  stabileste un curs monetar unic si stema tarii;

-  24 ianuarie devine zi nationala;

-  capitala se stabileste la Bucuresti si tara ia numele de Romania;

-  in 1863 are loc secularizarea averilor manastiresti, adica mai mult de un sfert din suprafata arabila a tarii care apartine manastirilor este trecuta in proprietatea statului.

 

 

Lovitura de la 2 mai

 

Cuza si Kogalniceanu pregatesc un proiect de reforma agrara, dar in Adunarea Obsteasca erau majoritatea conservatori care se opuneau. In aceste conditii, Cuza dizolva Adunarea si la 2 mai 1864 da o noua lege electorala si o noua Constitutie care va purta numele de „Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris”, prin care se inaugureaza un regim autoritar si se infiinteaza senatul. Noua Constitutie este adoptata printr-un plebiscit (votul intregii tari). Cu noul Parlament domul adopta reforma agrara (1 august 1964), prin care sunt improprietarite, in functie de numarul de vite, 463000 de familii, cu 1800000 de ha. Se desfiinteaza claca.

 

 

Reforma invatamantului din 1864

 

In 1860 se infiinteaza Universitatea de la Iasi si in 1864 se infiinteaza Universitatea de la Bucuresti.

Tot in 1864 se adopta legea instructiunii publice, prin care invatamantul primar devine obligatoriu si gratuit.

In ultimii trei ani de domnie, Cuza a promulgat Codul Civil si Penal (camerele de comert).

Adversari domnului, conservatorii si liberalii, au alcatuit o „monstruasa coalitie”, si in noaptea de 10 – 11 februarie 1866 l-au detronat pe domn si l-au inlocuit cu o locotenenta domneasca. Cuza moare in 1873 in Germania.

Unirea si reformele lui Cuza au pus bazele Romaniei moderne.

 

 

Inceputurile vietii politice moderne in Romania

 

Caracterul unui regim politic este dat de sistemul electoral si de raporturile dintre cele trei puteri in stat (executiva, legislativa si judecatoreasca).

Revolutiile moderne au dus la constituirea unui regim liberal, bazat pe o constitutie, care prevedea drepturi si libertati, democratia precum si indatoririle individului si administratia. Primele documente cu caracter de constitutie, care prevedea drepturi si libertati democratice, precum si indatoririle individului si administratia. Primele documente cu caracter de Constitutie au fost Regulamentele Organice, Conventia de la Paris si Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris. Ele au deschis calea aplicarii principiilor moderne, dar au pastrat si elemente traditionale.

Dupa abdicarea lui Cuza s-au facut eforturi pentru aducerea unui print strain. Venirea acestuia a fost ceruta inca din 1802, precum si in programele Partidei Nationale.

 

 

Necesitatea venirii unui print strain

 

Printul strain era necesar pentru mentinerea stabilitatii interne si unitatii statului, pentru consolidarea autonomiei si dobandirii independentei nationale, pentru a pune capat luptei interne pentru domnie si amestecului puterilor straine. Istoricul Paul Henry spune: „Un conducator provenit dintr-o dinastie de prestigiu putea sa aiba indrazneala si ajutoarele diplomatice necesare pentru a gandi in mod serios la aceasta” (independenta).

 

 

Venirea printului strain

 

La inceput s-a propus Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, sa fie principe, dar acesta a refuzat. Este adus atunci Carol de Hohenzollern, inrudit cu regele Prusiei. Acesta este aprobat printr-un plebiscit si la 10 mai 1866 a depus juramantul de credinta. In primii ani de domnie ai lui Carol I a fost o instabilitate politica (10 guverne si 30 de remanieri guvernamentale) datorita luptei dintre liberali si conservatori, lipsei partidelor politice si dorintei lui Carol I de a stapani autoritar. La inceput au fost adusi la putere liberali radicali. S-a stabilit leul ca moneda nationala, s-au dat legi privind construirea de sosele, modernizarea armatei. Carol ii indeparteaza de la conducere de teama reactiei nationaliste a acestora cu ocazia anexarii Transilvaniei la Ungaria. Ca urmare, liberalii organizeaza un complot numit „Republica de la Ploiesti” (1870 – 1871) in timpul razboiului franco-prusac. Complotul a fost inabusit. Regele Carol se gandeste sa abdice, dar il aduce pe conservatorul Lascar Catargiu (1871 – 1873). Regele Carol constituie un factor de stabilitate, la fel ca si formarea partidelor politice.

Partidul liberal: se formeaza din reprezentantii burgheziei in 1875, in frunte cu Bratianu, care din 1909 devine seful partidului. Printre personalitatile de frunte ale partidului aflat la putere s-au aflat C. A. Rosetti si D. Sturdza. Liberalii doreau o societate democrata, largirea dreptului la vot, reforma agrara. Ei sunt adeptii doctrinei „prin noi insine”, adica tara sa se dezvolte prin forte proprii.

Partidul conservator: s-a infiintat in 1880 din reprezentantii mosierimii, in frunte cu Manolache Costache Epureanu, Lascar Catargiu, junimistii P. P. Carp, Titu Maiorescu, adepti ai formei fara fond (forma = ideile mai noi din Occident; fond = realitatea istorica). Conservatorii au drept doctrina „pasii marunti” (reformele graduale), care sa le permita sa-si mentina marea proprietate.

 

 

 

 

 

Constitutia din 1866

 

Este promulgata la 1 iulie 1866, fiind prima Constitutie interna romaneasca dupa modelul constitutiei belgiene din 1866. Are un caracter democratic si umanist. Ea consacra in mod oficial numele de Romania, care devine ca forma de stat monarhie constitutionala. Cuprinde 8 titluri, impartite pe capitole si sectiuni care se refera la teritoriul romanesc, drepturile cetatenesti, organizarea puterii in stat, prerogativele domnului si ministrilor. Succesiunea la tron e reglementata prin principul ereditar in familia lui Carol I, pe linie barbateasca, iar mostenitorii urmau sa fie crescuti in religie ortodoxa.

Contine prevederi privind separarea puterilor in stat:

-  puterea executiva o aveau domnul si guvernul;

-  puterea legislativa o avea Adunarea Legislativa (Parlamentul bicameral);

-  puterea judecatoreasca o aveau organele judecatoresti.

Nici un act nu era valabil daca nu era contrasemnat de un ministru. Constitutia mai cuprindea drepturile si libertatile cetatenilor: egalitate in fata legilor, libertatea constiintei, a presei, a intrunirilor, dreptul de azil politic. Proprietatea era considerata sacra si inviolabila. Se mentinea sistemul electoral cenzitar si numai barbatii crestini aveau drepturi politice (negativ).

Domnul avea largi prerogative:

-  sanctiona si promulga legi;

-  numea si revoca ministri;

-  era seful armatei;

-  conferea decoratii si grade militare;

-  batea moneda;

-  incheia conventii cu alte state, cu acordul prealabil al Parlamentului;

-  avea drept de veto (negativ).

Semnificatia Constitutiei: Constitutia a oferit cadrul pentru evolutia statului roman pe bazele moderne. Ea a avut o existenta indelungata si sta la baza Constitutiei din 1923.

Au fost aduse unele modificari:

-  in 1879 se acorda drept de vot si persoanelor care erau crestine;

-  in 1884 se reduce numarul colegiilor electorale;

-  in 1917 nevoia de a infaptui reforma agrara a dus la anularea articolului ce declara proprietatea sacra si inviolabila.

 

 

Romanii din afara granitelor Romaniei si teritoriile ocupate de acestia

 

In 1859, in afara Romaniei traiau 4000000 de romani care au luptat pentru pastrarea limbii si credintei, iar mai apoi pentru drepturi politice.

 

Transilvania si Banat:

In 1849 – 1860 se instaureaza un regim neoabsolutist, bazat pe politie si cenzura. S-au dat in acelasi timp unele reforme: in 1853 – 1854 taranii primesc pamant si de asemenea se infiinteaza o mitropolie ortodoxa cu sediul la Sibiu, in frunte cu Andrei Saguna.

1860 – 1967 este o perioada de regim liberal. Ca urmare a infrangerii Austriei in razboiul cu Franta si Piemontul, se instaureaza o perioada liberala. In aceste conditii, in 1863 – 1865 se desfasoara lucrarile „Dietei de la Sibiu”, prima dieta transilvaneana in care romanii sunt majoritari, egali in drepturi cu celelalte natiuni, iar limba romana devine limba oficiala.

In 1866 Austria este din nou infranta in razboiul cu Prusia si, pentru a nu se prabusi, formeaza dualismul austro-ungar (1867), o dualitate a puterii, in urma careia Transilvania si Banatul vor fi anexate Ungariei, iar romanii vor fi supusi maghiarizarii. Ca urmare, ei protesteaza. Astfel, in 1868 alcatuiesc un memorandrum intitulat Pronunciamentul de la Blaj, prin care se cerea repunerea in drepturi a natiunii romane, mai concret, revenirea la „Dieta de la Sibiu” din 1863.

Romanii isi alcatuiesc partide. In 1869 erau doua partide: PNR din Transilvania si PNR din Banat si Ungaria (Crisana si Maramures). Aceste partide se vor uni in 1881 si vor forma PNR cu tactica pasivista iar in 1905 se trece la activism (se participa la viata politica).

In 1892 se implinesc 25 de ani de la dualismul austro-ungar si 100 de ani de la Suplex. In aceste conditii, romanii alcatuiesc un memoriu numit Memorandum, care inseamna „de tinut minte”. In acest memoriu se face un bilant al stapanirii maghiare asupra romanilor. Astfel, se protesteaza asupra legilor impotriva romanilor:

-  legea nationalitatilor (1868);

-  legea presei (1872);

-  legea electorala (1874);

-  legea invatamantului (1874).

Ca urmare, romanii contesta unirea Transilvaniei cu Ungaria si se combate declararea statului ungur ca stat national.

Memorandumul a fost semnat de personalitati ca Ion Ratiu, presedintele PNR, Gheorghe Pop de Basesti, Vasile Lucaciu, Septimiu Albani etc.

Memoriul este inmanat curtii de la Viena de o delegatie de 300 de persoane, care nu este primita de regele Francisc Iosif. Ca urmare, memoriul este tradus in mai multe limbi si facut cunoscut in Europa. In aceasta situatie, semnatarii vor fii dati in judecata la Cluj in 1894 si condamnati la ani grei de temnita. Urmeaza proteste in Romania (Liga Culturala de Bucuresti) apoi au protestat si strainii Georges Clemanceau si Emil Zola.

La interventia lui Carol I pe langa Imparat, semnatarii memorandumului sunt gratiati.

Memorandumul reprezinta cel mai important moment al luptei romanilor din Transilvania pana la Unirea din 1918.

 

Basarabia:

Basarabia este anexata de Rusia in 1812. Sunt luati 45630 km2 si o populatie de peste 482000 de oameni, in majoritate romani.

In primul an au fost respectate particularitatile locale, dar in 1828, Basarabia este desfiintata si limba rusa devine limba oficiala.

In 1867 este interzisa limba romana in biserici si scoli. In 1871 Basarabia capata statut de gubernie ruseasca si vor fi colonizati rusi, ucraineni si germani.

Referindu-se la rusificare, Batusicov, trimisul tarului Alexandru al III-lea, spunea ca: „trebuie, prin mijlocirea scolilor sa ne grabim a face macar jumatate din taranii moldoveni sa devina rusi”. Protesteaza personalitati cum sunt: Vasile Stroescu, Alexandru Hasdeu, Alexe Mateevici, Ion Inculet, Pantelimon Halipa si Constantin Stele.

 

Bucovina:

Bucovina este anexata Austriei in 1775 prin coruptie si presiuni militare. Teritoriul avea 10441 km2 si o populatie de peste 71000, in majoritate romani.

In 1786 este integrata Galitiei si romanii ortodocsi sunt trecuti sub controlul mitropoliei de la Karlowitz. In 1849, devine provincie autonoma, iar dupa 1867 este guvernata direct de Viena. Sunt colonizati si ucraineni, este incurajata deznationalizarea romanilor prin scoli si biserici. Ca urmare, romanii protesteaza si in 1892 isi formeaza un PNR si societati culturale ca „Dacia” sau „Concordia”. Printre personalitatile romane se remarca Sextil Puscariu si Ion Nistor.

 

 

Cucerirea independentei de stat si unirea cu Dobrogea

 

Obtinerea independentei era un obiectiv esential al tanarului stat roman. Obtinerea independentei era necesara pentru inlaturarea tributului si raporturilor vasalice fata de Poarta, pentru a avea o politica externa proprie si pentru ca locuitorii Romaniei sa nu fie supusi la o serie de umilinte.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea Romania avea deja atributele caracteristice unui stat suveran, adica avea armata, flota, drapel national, moneda, agentii diplomatice si conventii comerciale. Oamenii politici romani doreau sa obtina independenta fie prin mijloace radicale (razboiul), cum vroiau liberalii, fie pe cale diplomatica, cum vroiau conservatorii.

 

Contextul extern in 1875:

Are loc redeschiderea problemei orientale prin revolta impotriva otomanilor din Bosnia si Hertegovina, urmata de rascoalele bulgarilor si razboiul sarbilor si muntenegrenilor  din 1876. Dorind sa-si extinda influenta balcanica, Rusia incurajeaza aceste lupte sub pretextul protejarii ortodocsilor. Asigurandu-se de neutralitatea Austro-Ungariei, Rusia intra in razboi cu Turcia si pentru a putea trece la sud de Dunare, incheie o conventie cu Romania la 4 aprilie 1877. Aceasta prevedea dreptul trupelor ruse de a trece prin tara cu conditia pastrarii integritatii teritoriale si a drepturilor politice ale Romaniei.

Romania a semnat conventia, in conditiile in care Poarta nu a vrut sa recunoasca independenta pe cale diplomatica, ba mai mult, in noua Constitutie urma sa facem parte din Imperiu ca provincie privilegiata.

Aplicarea conventiei cu Rusia a determinat bombardarea oraselor romane de la Dunare de turci, Romania a raspuns bombardand Vidinul.

La 9 mai 1877 Mihail Kogalniceanu declara independenta si Camera Deputatilor o voteaza. A doua zi, de ziua regelui, o voteaza si Senatul.

I. C. Bratianu a cerut Rusiei sa participe la razboi pe teritoriu propriu. Rusia refuza la inceput, dar dupa ce este infranta la Plevna de doua ori, ducele Nicolae solicita printului Carol  prin doua telegrame ca armata romana sa treaca Dunarea pentru ca turcii ii zdrobesc. Carol este numit comandantul suprem al armatei romano-ruse de la Plevna. Deoarece rusii vroiau sa-i faca cadou tarului Alexandru al III-lea, de ziua lui (30 august), victoria de la Plevna, Carol este silit sa treaca la asalt si nu la asediu, cum ar fi dorit. Ca urmare, trupele romano-ruse sunt infrante, singura victorie este a romanilor de Grivita, dar multi romani au murit in „Valea Plangerii” (exemple: maiorul Gh. Sontu si capitanul Walter Maracineanu).

Se trece apoi la asediu, in noiembrie cucerind Rahova, pentru a impiedica aprovizionarea Plevnei, iar la 18 noiembrie, cand Osman Pasa incearca sa iasa din incercuire, este infrant si nevoit sa se predea colonelului Mihail Cerchez.

Romanii cuceresc Smardanul si ataca Vidinul, care cade in februarie 1878. In ianuarie 1878 se incheie armistitiu intre rusi si turci.

 

 

 

 

 

 

Recunoasterea independentei si unirea cu Dobrogea

 

La 19 februarie are loc tratatul de la San-Stefano, prin care Romaniei i se recunoaste independenta, dar trebuie sa dea sudul Basarabiei in schimbul Dobrogei. Romania refuza si rusii ameninta cu ocupatia.

In aceste conditii intervin marile puteri care, sub pretextul mentinerii echilibrului european, convoaca un nou Congres la Berlin intre 1 iunie si 1 iulie 1878. La Congrs participa Franta, Germania, Austro-Ungaria, Rusia si Marea Britanie.

La Congrs se prezinta Bratianu si Kogalniceanu, care prezinta un memoriu legat de cedarea sudului Basarabiei, dar ei nu au fost luati in seama.

 

Prevederile Congresului:

-  Romaniei i se recunoaste independenta, cu conditia modificarii articolului 7 din Constitutie. De asemenea, trebuie sa cedam sudul Basarabiei in schimbul Dobrogei;

-  Serbia si Muntenegru devin independente;

-  Bulgaria este impartita in doua: nordul devine autonom, iar sudul urma sa fie ocupat de turci;

-  Anglia primea insula Cipru;

-  Austro-Ungaria ia sub stapanire Bosnia si Hertegovina;

 

Concluzie:

In septembrie 1878 Camera Deputatilor accepta cedarea sudului Basarabiei in schimbul Dobrogei si Insulei Serpilor.

Dupa 450 de ani Dobrogea se uneste cu tara.

 

Importanta:

Cucerirea independentei a condus la dezvoltarea economica, sociala si politica a tarii.

 

 

Razboiul de intregire nationala

 

Inainte de primul razboi mondial 12500000 de romani se aflau sub stapanire straina. Dupa cucerirea independentei de stat, Romania se dezvolta, si in 1881 devenea regat.

In 1883, avand nevoie de un aliat puternic care sa se opuna expansiunii Rusiei, Romania a incheiat un tratat secret cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria si Italia).

In 1912 – 1913 au loc razboaiele balcanice. Romania participa la al II-lea razboi balcanic in 1913, care se incheie cu pacea de la Bucuresti, in urma careia primim Cadrilaterul (judetele Caliacra si Durastorum, din sudul Dobrogei).

Tratatul mai prevedea libertatile religioase si scolare pentru romanii din Peninsula Balcanica.

 

 

Romania in anii neutralitatii

 

In 1914 izbucneste primul razboi mondial, determinat de lupta pentru impartirea lumii si politica pangermanista si panslavista (Germania – rasa superioara).

Pretextul razboiului este atentatul de la Sarajevo din iunie 1914. Astfel, la 3 august 1914 are loc un Consiliu de Coroana. Cu aceasta ocazie, regele Carol I propune intrarea in razboi alaturi de Germania. Majoritatea sunt pentru neutralitate.

Se constituie doua grupari in aceasta perioada a neutralitatii: gruparea germanofila (sa intram de partea Puterilor Centrale, dar sa ramanem cu Transilvania, Bucovina si Banat) si gruparea antantofila (sa intram de partea Antantei, dar sa renuntam la Basarabia).

In septembrie 1914 moare regele Carol I si vine la conducere nepotul sau, Ferdinand.

In aceasta situatie, guvernul liberal condus de I. C. Bratianu a purtat tratative cu Antanta, care se incheiau cu o intelegere, obtinand promisiunea ca vom primi la sfarsitul razboiului teritoriile locuite de romanii din Austro-Unagria.

De asemenea, aliatii se obligau sa declanseze ofensiva la Slonic si sa asigure prin Rusia aprovizionarea cu munitie si tehnica de lupta.

 

 

Intrarea Romaniei in razboi

 

Tratatul cu Antanta este semnat la 4 august 1916. Mobilizam 800000 de oameni, grupati in patru armate, trei la nord si una la sud. Cu cele trei declansam ofensiva in Carpati, iar o armata trebuia sa ramana in defensiva pe linia Dunarii.

Declansarea ofensivei gemano-bulgare in Dobrogea, ingrangerile de la Turtukaia, ajutorul primit de Austro-Ungaria de la Germania determina retragerea trupelor romane din Transilvania, un timp se rezista in trecatori, trupele germane si din sud pe la Zimnicea si suntem in pericol de a fi incercuiti in Oltenia.

Reusim sa scapam, incercam o rezistenta in zona Neajlov-Args, dar in noiembrie trupele inamice patrund in Bucuresti. Regele, guvernul si parlamentul se retrag la Iasi. Frontul se stabilizeaza de la curbura Carpatilor la Dunare.

In iarna 1916 – 1917, armata romana s-a refacut cu ajutorul misiunii franceze in frunte cu generalul Berthlot.

In iarna lui 1917 reincep luptele. Astfel, la 11 iulie armata a doua, in frunte cu generalul Alexandru Avramescu, declanseaza cu succes ofensiva militara de la Marasti. La 6 august este oprita ofensiva germana condusa de generalul Mackensen, de catre armata I in frunte cu generalii Eremia Grigorescu si Constantin Cristescu, la Marasesti.

O noua ofensiva germano-austro-ungara este oprita la Oituz.

 

 

Pacea de la Buftea-Bucuresti; reintrarea Romaniei in razboiul pentru eliberarea Transilvaniei

 

Victoria revolutiei bolsevice din octombrie 1917 face ca in februarie 1918 sa se incheie pacea separata dintre Rusia si Germania de la Brest-Litowsc.

In aceste conditii, guvernul condus de Alexandru Marghiloman semneaza si el o pace separata la Buftea-Bucuresti la 24 aprilie 1918.

 

Prevederile pacii:

-  cedam cestele Carpatilor Austro-Ungariei;

-  cedam Dobrogea Bulgariei cu exceptia unui culoar spre Constanta;

-  erau cesionate Germaniei petrolul, graul si carbunele;

Regele nu recunoaste pacea. Dupa ce Antanta declanseaza ofensiva de la Salonic, si se apropie de Dunare, Romania reintra in razboi la 18 octombrie 1918 si guvernul condus de Constantin Coanda denunta pacea de la Buftea-Bucuresti.

La 11 noiembrie razboiul se incheie prin capitularea Germaniei.

 

Premisele unirii Transilvaniei, Bucovinei si Banatului cu Romania

 

In urma formarii Rusiei Sovietice in noiembrie 1917, popoarele asuprite de imperiul tarist au pornit intr-o lupta mult mai acerba pentru independenta.

Acelasi lucru se petrece si in Imperiul Austro-Ungar, care, in urma unor revolutii se imparte in Austria si Ungaria. In timpul razboiului, cat si dupa retragerea armatelor romanesti din Transilvania, preotii si intelectualii romani sunt asupriti si chiar ucisi, fiind acuzati de atitudine nepatriotica, desi America sustinea ca popoarele asuprite trebuie sa aiba dreptul la independenta si libera dezvoltare.

 

 

Unirea Basarabiei

 

In conditiile izbucnirii revolutiei din Rusia, la 3 aprilie 1917 se infiinteaza Partiduil National Moldovenesc (PNM).

In octombrie 1917 are loc Congresul ostasilor moldoveni care alege Sfatul Tarii.

In decembrie 1917 este proclamata Republica Democrata Moloveneasca. Presedintele Sfatului Tarii, Ion Inculet, cere ajutorul armatei romane si la sfarsitul lui ianuarie vin 2 divizii de infanterie.

La 24 ianuarie 1918 se declara independenta Moldovei.

27 martie/9 aprilie 1918: „Unirea Basarabiei cu Tara mama”.

 

 

Unirea Bucovinei

 

Mobilizati de ziarul Glasul Moldovei intelectualii romani au convocat in octombrie 1918 adunarea constituanta a Bucovinei care a ales un Consiliu National Roman in frunte cu Iancu Flondor.

Datorita violentelor ostasilor ucraineni s-a solicitat sprijinul armatei si ca urmare vine o divizie de infanterie.

Pe 15/28 noiembrie 1918 s-a convocat Congresul General al Bucovinei format din reprezentantii romanilor, polonezilor, germanilor si ucrainenilor care au decis unirea neconditionata a Bucovinei cu Regatul Roman.

 

 

Unirea Transilvaniei, a Banatului si partilor unguresti (Crisana si Maramures) cu Romania

 

Dupa retragerea trupelor romane din Transilvania in 1916 asupra romanilor de aici s-a abatut un val de represalii.

Intelectualii romani erau obligati sa semneze acte de loialitate fata de Ungaria.

Preotii si invatatorii sunt acuzati de atitudine antipatriotica.

Cand in toamna anului 1918 infrangerea Austro-Ungariei era evidenta, imparatul Carol I a lansat apelul „Catre popoarele mele credincioase”, prin care propune federalizarea tarii.

In aceste conditii romanii din Transilvania si din celelalte teritorii romanesti din Austro-Ungaria sunt mobilizati in vederea unirii.

PNR isi reluase activitatea in 1917.

La 29 septembrie 1918 se proclama la Oradea independenta natiunii romane din Austro-Ungaria si peste 6 zile este prezentata Declaratia lui Vasile Goldis in Parlamentul de la Budapesta.

La 30 octombrie la Budapesta s-a constituit Consiliul National Roman Central format din 6 reprezentanti ai PNR si 6 reprezentanti ai PSD. Acest Consiliu are sediul la Arad.

S-au mai constituit consilii nationale locale si o garda nationala.

La mijlocul lui noiembrie au loc tratative cu reprezentantii guvernului maghiar, dar fara rezultat pentru ca ungurii nu doreau decat sa acorde autonomie Transilvaniei in cadrul Ungariei.

In aceste conditii are loc Marea Adunare de la Alba Iulia de la 18 noiembrie 1918 la care participa 100000 de oameni si sunt alesi 1228 de delegati.

Adunarea este prezidata de octogenarul Gheoghe Pop de Basasti, iar Rezolutia a fost citita de Vasile Goldis.

Aceasta Rezolutie prevedea unirea tuturor romanilor din Transilvania, Banat si tarile unguresti si a teritoriilor locuite de dansii cu Romania.

Se mai prevedeau urmatoarele:

- un regim democratic;

- libertatea presei, a constiintei;

- libertati nationale si confesionale;

- reforma agrara.

A fost ales Marele Sfat National prezidat de Gheorghe Pop de Basesti si un Consiliu Dirigent cu rol executiv in frunte cu Iuliu Maniu.

O delegatie formata din Miron Cristea, episcop ortodox, Iuliu Hosu, Vasile Goldis si Alexandru Vaida Voievod a inaintat Regelui Ferdinant actul unirii, care este sanctionat prin decretul din 11 decembrie 1918.

Unirea a fost confirmata prin pacea de la Paris si anume la 28 iunie 1919, pace cu Germania la Versailles prin care Romania urma sa primeasca 1% din reparatii.

La 19 septembrie 1919 are loc pacea cu Austro-Ungaria de la Saint Germain prin care se confirma unirea cu Bucovina.

La 10 august 1920 are loc pacea cu Ungaria de la Trianon prin care se confirma unirea cu Transilvania.

La 27 noiembrie 1920 are loc pacea cu Bulgaria la Neuilly, prin care se recunostea granita din 1913 adica, Cadrilaterul ramanea Romaniei.

Semnificatia: prin unirea din 1918 are loc desavarsirea procesului de formare a statului national roman. Aceasta a descatusat energii ce vor contribui la dezvoltarea si democratizarea patriei.

 

 

Cuprins